Un meteorit de 18 kilograme a fost descoperit de o echipă internațională de cercetători în gheața din Antarctica de Est și este cel mai mare corp ceresc găsit în această parte a lumii din 1988 până în prezent, informează AFP.
–––––––––––––––––––––––––––
–––––––––––––––––––––––––––
Meteoritul, din clasa chondritelor obișnuite, face parte dintr-un ansamblu de 425 de meteoriți, cu o greutate totală de 75 de kilograme, colectați pe parcursul unei misiuni de 40 de zile pe un platou situat la 140 de kilometri de baza belgiană de cercetări polare Princess Elisabeth Antarctica.
„Acest meteorit reprezintă o descoperire destul de neașteptată, nu doar prin greutatea lui, ci și prin faptul că este ceva excepțional să găsești corpuri cerești atât de mari căzute în Antarctica”, a declarat Vinciane Debaille, geolog la Université Libre din Bruxelles (ULB). „Este cel mai mare meteorit descoperit în Antarctica de Est în ultimii 25 de ani”, a adăugat Vinciane Debaille.
Meteoritul a fost găsit pe platourile de gheață Nansen, la o altitudine de 2.900 de metri, de o echipă belgiano-niponă.
Meteoritul de 18 kilograme a fost transportat în Japonia pentru a fi examinat.
Potrivit Meteoritical Society, peste 38.500 de meteoriți au fost descoperiți până în prezent în Antarctica, însă doar 30 dintre ei au o greutate mai mare de 18 kilograme.